Image

Simona Halep este de neoprit. Jucătoarea româncă a învins-o, azi, pe Jelena Jankovic, a 18-a jucătoare a lumii, şi a avansat până în semifinalele turneului de la Roma, acolo unde o va întâlni pe americanca Serena Williams, numărul unu mondial.

Simona Halep a câştigat meciul cu sârboaica Jelena Jankovic în trei seturi, scor 4-6, 6-0, 7-5, după două ore şi 35 minute de joc şi un set trei absolut nebun, în care constănţeanca de 21 de ani a anulat două mingi de meci ale adversarei.

Evoluţia scorului în setul decisiv al meciului cu Jankovic a fost incredibilă! Deşi a servit prima, Simona Halep s-a văzut condusă cu 3-0 cât ai clipi. După acest start dezastruos, românca a revenit însă miraculos, adjudecându-şi următoarele trei game-uri, unul dintre ele la zero: 3-3, iar meciul era deschis oricărui rezultat.

Mai departe, s-a mers din break în break. Jankovic a preluat din nou conducerea, 4-3, Simona a egalat, 4-4, apoi sârboaica s-a dus la 5-4 şi a servit pentru game, set şi meci. Simona a găsit, însă, resurse nebănuite şi a izbutit să anuleze două mingi de meci ale adversarei! Iar scorul a devenit 5-5!

Finalmente, Halep a preluat conducerea, 6-5, după un game foarte lung, şi a închis meciul cu un break: 4-6, 6-0, 7-5 scor final, în favoarea româncei.

Până să ajungă în faza sferturilor de finală, Halep le-a învins, rând pe rând, pe rusoaica Svetlana Kuzneţova, pe poloneza Agnieszka Radwanska, locul 4 WTA, şi pe italianca Roberta Vinci, a 13-a favorită a competiţiei. Mai mult decât atât, românca a fost nevoită să treacă şi două tururi în calificări, în ultimul dintre acestea învingând-o pe slovaca Cibulkova, fostă numărul 5 mondial.

Altfel, în sferturile de finală ale probei de simplu băieţi, cehul Thomas Berdych a produs surpriza, eliminându-l pe sârbul Novak Djokovic, numărul 1 ATP, după ce l-a învins cu scorul de 2-6, 7-5, 6-4.

Sursa: ziuanews.ro