Image

Cine poate să spună că nu îi plac misterele? Şi mai ales când este vorba de locuri bântuite, de fantome, de apariţii misterioase. Şi România are numeroase astfel de locuri. Poate vă aduceţi aminte de Pădurea Baciu de lângă Cluj, unde până şi specialiştii sunt derutaţi şi nu mai ştiu ce să mai creadă, pentru că măsurătorile lor sunt dovezi palpabile că acolo se întâmplă ceva. Dar mai sunt și alte locuri bântuite în România.

1. Pădurea Radovan, judeţul Dolj

Există o porţiune de şosea ce trece prin Pădurea Radovan unde adesea au loc accidente de maşină, deşi terenul este drept şi, în mod normal, nu există nicio „şansă” de accident.
Despre această pădure se spun două legende, amândouă legate de o tânără care s-a sinucis. Prima versiune este că mirele ei a murit în ziua nunţii, iar ea s-a aruncat într-o fântână şi de atunci apare în fata maşinilor tinerilor necăsătoriţi. A doua versiune spune că fata s-a spânzurat în această pădure, şi pentru că sincigașilor nu li se face o slujbă de înmormântare propriu-zisă, sufletul ei a rămas agăţat de acest tărâm.

This slideshow requires JavaScript.

2. Dealul Lunganilor, judeţul Iaşi

Aici lucrurile sunt poate mai complicate. Se pare că dealul este bântuit de fantome ale soldaţilor morţi în Primul Război Mondial. Mulţi locuitori din zona spun că au avut parte de evenimente bizare: au văzut oameni fără cap mergând pe drum, siluete transparente, lumini ciudate pe deal, ba chiar o pisică ce spun ei că ar fi fost întruchiparea diavolului, care le zăpăcea minţile şi oamenii se trezeau în zone în care nu aveau ce căuta şi cu un sentiment de spaima puternică.

Dealu Lunganilor

Dealu Lunganilor

3. Balta Vrăjitoarelor, Bucureşti

Situată în pădurea Boldu-Creteasca în apropiere de pădurea Cernica, Balta Vrăjitoarelor pare banaăa şi de neluat în seamă. Însă aici se strâng vrăjitoare în sărbători ce se presupune că au o încărcătură spirituală şi energetică puternică, precum Noaptea de Sânziene, Sfântul Andrei şi altele. Animalele refuză să bea apă de aici, o ocolesc mereu, şi de-a lungul anilor, martori au spus că au observat aici fenomene meteorologice ciudate numai pe raza bălţii şi globuri de lumină inexplicabile.

Mai mult de-atât, în orice anotimp, balta îşi păstrează mărimea: nu seacă, nu creşte. Unii săteni spun că ar fi o baltă fără fund (deşi a fost măsurată şi are 1,5 m) pentru că odată ar fi aruncat un bolovan foarte mare în ea pe care ar fi dispărut. Întrebarea de aici este: cine a furat un bolovan foarte greu şi de ce ar face asta? Misterul rămâne.

This slideshow requires JavaScript.

Dacă mai cunoașteți și alte locuri bântuite din natură (pădure, poiană, deal) nu ezitați să le împărtășiți. Sau dacă vi s-a întâmplat chiar vouă vreun fenomen paranormal.