Image

Ziua Tatălui și Ziua Mamei au fost legiferate ca sărbători în România începând cu anul 2010. Legea cu privire la aceste două sărbători a fost aprobată de Senatul României în luna iunie 2009 la o inițiativă a Alianței Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (TATA) și a unui grup de parlamentari români, printre care Ludovic Orban, Mircia Giurgiu și Liana Dumitrescu. Pe 29 septembrie 2009, legea a fost dezbătută și aprobată în Camera Deputaților. Ziua Tatălui a fost sărbătorită oficial, pentru prima dată în România, în data de 9 mai 2010 (în a doua duminică a lunii mai). Anul acesta ziua tatălui se sărbătorește în 12 mai 2013. Datele calendaristice în care se va sărbători ziua tatălui sunt următoarele: 11 mai 2014, 10 mai 2015, 8 mai 2016, 14 mai 2017, 13 mai 2018, 12 mai 2019 și 10 mai 2020.

Semnificație

Semnificația Zilei Tatălui este legată direct de poziția unui tată în familie, precum și în societate. Ziua Tatălui are o semnificație importantă deoarece ajută la recunoașterea contribuției individuale a fiecăruia dintre cei doi părinți la viața de familie în particular și la construirea societății în general. Fiecare copil are nevoie atât de tatăl cât și de mama sa, pentru a crește într-un mod armonios. În etapele primare, atât tatăl și mama rămân responsabili pentru luarea unor decizii importante legate de educație și de creștere a copilului. La momentul actual, în lume, majoritatea țărilor au societățile patriarhale și din aceasta cauza tații joacă un rol principal în luarea deciziilor mai sus menționate. Stilul de viață al unui tată afectează copilul său. În cazul în care copilul este un băiat, el va încerca cu siguranță să imite unele comportamente ale tatălui său, stilul său de viață. În cazul în care un tată poate stabili exemple bune de viață, într-un mod sănătos, este foarte probabil că băiatul le va urma. Un comportament parental și stil de viață sănătos, pot constitui modele pentru copii și pot astfel modela societatea într-un mod pozitiv. În acest fel, tații pot contribui la dezvoltarea unei societăți întregi. Aniversarea zilei tatălui oferi copiilor posibilitatea de a-și exprima dragostea și respectul pentru părinții lor, un sentiment care are ca țel consolidarea relației tată-copil și, în consecință, în dezvoltarea emoțională a fiecărui copil.

Istoric

Conform acestei legi, ziua tatălui se va sărbători în a doua duminică a lunii mai. Tot cu aceeași ocazie s-a legiferat sărbătorirea Zilei Mamei în prima duminică a lunii mai. Rolul acestei inițiative este acela de a sublinia importanța fiecăruia dintre cei doi părinți în viața de familie și în universul copilului. România era printre puținele state care până în anul 2009 nu au avut o astfel de tradiție a sărbătorii zilei tatălui.