Image

113: A fost inaugurată, la Roma, în forumul nou construit, „Columna lui Traian”, operă atribuită lui Apollodor din Damasc. Cele 124 de episoade care ilustrează războaiele daco–romane, constituie un original act de naștere a poporului român (foto)

1812: S-a născut George Barițiu, istoric și publicist român (d. 1893)

1848: Revoluționarii moldoveni refugiați în Transilvania elaborează, la Brașov, programul–legământ „Prințipiile noastre pentru reformarea patriei”. Este documentul care sintetizează dezideratele românești: „Unirea Moldovei și Țării Românești într–un singur stat neatârnat românesc”

1938: S-a născut Dumitru Fărcaș, taragotist român

1945: Al doilea război mondial: Armata română își încheie participarea la cel de–al doilea război mondial

1949: S-a născut Anghel Mora, regizor și scenarist român (d. 2000)

2006: Pianista Alina Elena Bercu, în vârstă de 16 ani, reprezintă România la competiția „Eurovision Young Musicians”, desfășurată la Viena.

Sărbători
Ziua Internațională a Asistentelor Medicale
România: Ziua Adolescenților (nu este o dată fixă, ci este a doua duminică a lunii mai)
Ziua Tatălui în România