Image

Cristi Puiu (n. 3 aprilie 1967, București) este un regizor și scenarist român contemporan.

Note biografice

În 1990, a participat la o expoziție de pictură la Lausanne, Elveția, împreună cu alți artiști români. În 1993, după un an de studii la Școala Superioară de Arte Vizuale din Geneva, Elveția, a abandonat cursurile de pictură pentru a se înscrie la cele de film, în cadrul aceleiași școli. A absolvit-o în 1996. La revenirea în România, a continuat să picteze și să facă filme.

Activitate

Regizor

A debutat ca regizor în 2001 cu filmul Marfa și banii, film care a obținut deja mai multe premii internaționale. Unii critici de film consideră că acesta este filmul care a inaugurat noul val românesc în cinematografie. A continuat cu un film de scurt-metraj, Un cartuș de Kent și un pachet de cafea în 2004, film de asemenea, premiat. Al doilea film de lung-metraj, Moartea domnului Lăzărescu, 2005, face parte dintr-un proiect de șase povestiri scrise de Cristi Puiu în 2003. Filmul a obținut numeroase premii internaționale. A mai regizat, în 2010, lung-metrajul de ficțiune Aurora, în care a interpretat personajul principal (Viorel).

Scenarist

Cristi Puiu este co-scenarist la ambele sale filme de lung-metraj, Marfa și banii și Moartea Domnului Lăzărescu, alături de Răzvan Rădulescu. Este scenaristul filmului său de scurt-metraj, Un cartuș de Kent și un pachet de cafea. În colaborare cu Răzvan Rădulescu a mai scris scenariul la Niki Ardelean, colonel în rezervă, 2003, film regizat de Lucian Pintilie. În 2005 regizorul german, Didi Danquart, a realizat filmul Offset după un scenariu scris de Cristi Puiu.

Premii

  • 2012 Premiile Gopo – Premiul Gopo pentru cea mai bună regie pentru Aurora
  • 2005 Festivalul de Film de la Cannes – Premiul “Un Certain Regard” pentru Moartea domnului Lăzărescu
  • 2005 Festivalul de Film de la Chicago – Premiul Special al Juriului pentru Moartea domnului Lăzărescu
  • 2005 Festivalul Internațional de la Reykjavik – Premiul “Descoperirea Anului, acordat noilor talente” pentru Moartea domnului Lăzărescu
  • 2004 Festivalul Internațional de la Berlin
    • “Ursul de Aur pentru cel mai bun film de scurt-metraj” pentru Un cartuș de Kent și un pachet de cafea
  • 2002 Festivalul de Film de la Trieste – Mențiune specială a juriului pentru Marfa și banii
  • 2002 Festivalul European de la Angers – Premiul Procirep pentru Marfa și banii
  • 2002 Festivalul Internațional de Film Buenos Aires – Premiul Abasto pentru Marfa și banii
  • 2001 Festivalul de Film de la Cottbus
    • Premiul “Findling” pentru Marfa și banii
    • Premiul special al juriului pentru Marfa și banii
  • 2001 Festivalul de Film de la Salonic – Premiul FIPRESCI pentru Marfa și banii

Filmografie

Regizor

Scenarist

  • Marfa și banii (2001)
  • Hacker (2003) – serial TV
  • Niki Ardelean, colonel în rezervă (2003)
  • Un cartuș de Kent și un pachet de cafea (2004)
  • Offset (2005)
  • Moartea domnului Lăzărescu (2005)
  • Hrană pentru peștii mici (2008)