Image

Nichita Stănescu (n. Nichita Hristea Stănescu, 31 martie 1933, Ploiești, județul Prahova — d. 13 decembrie 1983 în Spitalul Fundeni din București) a fost un poet, scriitor și eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române.

Considerat atât de critica literară, cât și de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparține temporal, structural și formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 19601970. Nichita Stănescu a fost considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu și Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabile, făcând parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici și poetici.

A fost laureat al Premiului Herder.

Citate referitoare la condiția poetului

  • „Poetul, ca și soldatul, nu are viață personală.”
  • „Schimbă-te în cuvinte, precum îți zic.”
  • „Este foarte greu să translezi în noțiune ceea ce nu are caracter noțional. Poezia nu are caracter noțional, deși folosește noțiunea ca și cărămidă în construcție. Sensul ei final este un sens emoțional, metaforic și vizionar. A confunda materialul cu sensul materialului este un lucru foarte la îndemână și foarte păgubitor.”
  • „A vorbi despre limba în care gândești, a gândi – gândire nu se poate face decât numai într-o limbă – în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi decât exprimată în limba română. Pentru mine iarba se numește iarbă, pentru mine arborele se numește arbore, malul se numește mal, iar norul se numește nor. Ce patrie minunată este această limbă! Ce nuanță aparte, îmi dau seama că ea o are! Această observație, această relevație am avut-o abia atunci când am învățat o altă limbă.
  • „Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atât de proprie, atât de familiară, atât de intimă îmi este limba în care m-am născut, încât nu o pot considera altfel decât iarbă. Noi, de fapt, avem două părți coincidente; o dată este patria de pământ și de piatră și încă odată este numele patriei de pământ și de piatră. Numele patriei este tot patrie. O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine, viața se trăiește.”

Familia

Tatăl poetului, Nicolae Hristea Stănescu, s-a născut la 19 aprilie 1908. Linia acestuia genealogică are la origine țărani prahoveni veniți la oraș, în Ploiești, la începutul anilor 1800. Mai apoi, foștii țărani prahoveni au devenit meșteșugari și comercianți ploieșteni, precum bunicul poetului, Hristea Stănescu, specializat în producerea și comercializarea unor țesături grele de tipul abalei.

Mama sa, Tatiana Cereaciuchin, s-a născut în ziua de 16 februarie 1910, la Voronej. Tatăl Tatianei a fost fizicianul și generalul Nikita Cereaciuchin.

Ca urmare a Revoluției din Octombrie, generalul Cereaciuchin se refugiază discret și rapid împreună cu familia sa, formată din soție și două fete, în România, inițial în Constanța și ulterior la Ploiești, unde se stabilesc.

Aici, în orașul petroliștilor, dar și al lui Ion Luca Caragiale, viitorii părinți ai lui Nichita se vor întâlni și căsători la 6 decembrie 1931.

Întâiul lor născut va purta, emblematic, prenumele ambilor bunici, al generalului-fizician rus și al comerciantului român, Nichita (și) Hristea Stănescu.

Educație

În perioada 1944 – 1952 a urmat Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, iar între 1952 – 1957 a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității din București.

Viața personală

În 1952, s-a căsătorit cu Magdalena Petrescu, dar cei doi se vor despărți după un an. În 1962 s-a căsătorit cu poeta și eseista Doina Ciurea, din a cărei dragoste se va plămădi tema volumului O viziune a sentimentelor. Ulterior, fiind împreună cu poeta și autoarea Gabriela Melinescu, se vor inspira reciproc în a scrie și a construi universuri abstracte. În 1982 se căsătorește cu Todorița (Dora) Tărâță.

Din spusele lui Ștefan Augustin Doinaș, în vara lui 1977, atunci când s-a împrietenit cu Nichita, acesta era deja dependent de alcool, mai precis – de vodcă. Crizele hepatice ale poetului s-au înrăutățit spre 1981, când a și fost internat la Spitalul Fundeni. Doi ani mai târziu, s-a stins din viață în noaptea de 12 spre 13 decembrie.

Activitatea literară

Scriitorul suedez Arthur Lundkvist îl propune Academiei Suedeze pentru includerea pe lista candidaților la Premiul Nobel.
Este nominalizat de Academia Suedeză la Premiul Nobel pentru Literatură, alaturi de Max Frisch, Jorge Borges, Leopold Sedar Senghorn.Laureatul va fi poetul grec Odysseas Elytis.
  • 1980 – Discul „Nichita Stănescu – o recitare”, realizat de Constantin Crișan in colaborare cu Augustin Frățilă, este pus în vânzare de Casa de discuri Electrecord.
  • 1981 – În august are prima criză hepatică. Aceste crize vor continua în toamnă și poetul se internează la spitalul Fundeni.
  • 1982 – În februarie moare tatăl poetului. Volumul Noduri și semne, subintitulat Recviem pentru moartea tatălui este o selecție din tot ce a scris poetul de la ultima sa apariție editorială.
  • În iulie se căsătorește cu ultima sa soție, Todorița Tărâță (Dora). Călătorește prin Macedonia și Iugoslavia, înainte să-și fractureze piciorul stâng în luna noiembrie în Vrancea, accident care-l va imobiliza în casă timp de șase luni.
  • 1983 – La finele lunii ianuarie, Nichita Stănescu și Aurelian Titu Dumitrescu solicită directorului Editurii Albatros, Mircea Sântimbreanu, publicarea între coperte a lucrării Antimetafizica, Nichita Stănescu însoțit de Aurelian Titu Dumitrescu.
  • 1983 – La 31 martie, la împlinirea a 50 de ani de viață, poetului i se organizează o sărbătorire națională.
  • Continuă să-i apară traduceri ale poeziilor peste hotare, în special în Iugoslavia. În timpul unei călătorii în această țară va avea o criză foarte gravă, ce necesită intervenția medicilor.
  • 1985 – Apare volumul inedit Antimetafizica, Nichita Stănescu însoțit de Aurelian Titu Dumitrescu, Editura Cartea Românească, 1985, (inițial Nichita Stănescu și Aurelian Titu Dumitrescu au publicat în întregime Antimetafizica în suplimentul literar al „Scânteii Tineretului”, în 1983).
  • 1992 – Este editată Argotice — cântece la drumul mare, subintitulată „poezii”, ediție alcătuită, îngrijită și prefațată de Doina Ciurea, București, Editura Românul, 1992.
  • 2001 – În Bulgaria, la Editura Zaharie Stoyanov, apare O viziune a sentimentelor, traducător Ognean Stamboliev.
  • 2012 – Reprezentat cu trei poeme (maximum) în Testament – Anthology of Modern Romanian Verse – Bilingual Edition (English/Romanian) – Testament – Antologie de Poezie Română Modernă – Ediție Bilingvă (Engleză/Română) – (antolog și traducător Daniel Ioniță, Editura Minerva 2012 – ISBN 978-973-21-0847-5)

Premii literare

  • 1964 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de poezii ” O viziune a sentimentelor”.
  • 1969 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de poezii ” Necuvintele”.
  • 1972 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de eseuri ” Cartea de recitire”
  • 1975 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru antologia de poezie “Starea poeziei” (selecție de autor)
  • 1975 Premiul Internațional “Gottfried von Herder
  • 1978 Premiul “Mihai Eminescu” al Academiei Române pentru volumul de poezii “Opera Magna”
  • 1982 Premiul “Cununa de aur” a Festivalului internațional de poezie de la Struga (Macedonia iugoslavă)

Opera lui Nichita Stănescu

Volume antume publicate cronologic:

  • Sensul iubirii, 1960, Editura de Stat pentru Literatură și Artă
  • O viziune a sentimentelor, 1964, Editura pentru Literatură
  • Dreptul la timp, 1965, Editura Tineretului
  • 11 elegii, 1966, Editura Tineretului
  • Roșu vertical, 1967
  • Alfa, 1967, Editura Tineretului
  • Oul și sfera, 1967, Editura pentru Literatură
  • Laus Ptolemaei, 1968, Editura Tineretului
  • Necuvintele, 1969, Editura Tineretului
  • Un pământ numit România, 1969, Editura Militară
  • În dulcele stil clasic, 1970, Editura Eminescu
  • Poezii, 1970, Editura Albatros
  • Belgradul în cinci prieteni, 1972, Editura Dacia
  • Cartea de recitire, 1972, Editura Dacia
  • Măreția frigului. Romanul unui sentiment, 1972, Editura Junimea
  • Clar de inimă, 1973, Editura Junimea
  • Starea poeziei, 1975, Editura Minerva
  • Epica Magna, 1978, Editura Junimea
  • Opere imperfecte, 1979, Editura Albatros
  • Carte de citire, carte de iubire, 1980, Editura Facla
  • Noduri și semne, 1982, Editura Cartea Românească
  • Respirări, 1982, Editura Sport-Turism
  • Strigarea numelui, 1983, Editura Facla

Prezență în Antologii

  • Testament – Anthology of Modern Romanian Verse – Bilingual Edition (English/Romanian) – Testament – Antologie de Poezie Română Modernă – Ediție Bilingvă (Engleză/Română) – (Daniel Ionita, Editura Minerva 2012 – ISBN 978-973-21-0847-5)

Aprecieri critice despre Nichita Stănescu

Ștefan Augustin Doinaș

Nichita Stănescu se mișca într-adevăr într-o sferă superioară, siderată de valori exclusiv artistice. Cât despre gustul său pentru „compromis”, cred sincer că nu prea știa ce înseamnă acest lucru, tocmai pentru că era un ingenuu. Dacă nu mi-ar fi teamă că devin prea … doct, aș zice că spiritul său ludic îl făcea să plutească pe deasupra situațiilor, pentru a căror substanță tragică cred că nu avea „organ”: tălpile lui nu se atingeau nici de flori, nici de mocirlă. Singurul păcat al lui Nichita Stănescu a fost crima săvârșită față de sine însuși: distrugerea sistematică a carcasei care-i asigura superbul exercițiu al spiritului.Nichita Stănescu este cel mai important poet român de după cel de-al doilea război mondial. Odată cu el, prin el, logosul limbii române ia revanșa asupra poeților ei.

1995 – Ștefan Augustin Doinaș

Alexandru Condeescu

Poezia stănesciană reia tradiția liricii interbelice, făcând totodată, printr-o sinteză unică neomodernă, trecerea în literatura autohtonă de la modernismul începutului de secol spre postmodernismul sfârșitului de mileniu. Prin ea s-a petrecut în poezia romanească, dupa întemeierea ei de către Eminescu, a doua mare mutație a structurilor limbajului și viziunii poetice, prima fiind cea modernistă a interbelicilor.Cu fiecare volum al lui Nichita Stănescu s-a produs în literatura noastră o perpetuă revoluție a limbajului poetic, in jurul cărților sale dându-se o adevarată „bătălie a (neo)modernitații”.

1999 – Alexandru Condeescu