În cel puțin zece orașe din țară sunt anunțate, pentru mâine, adunări spontane în semn de solidaritate cu Sabina Elena, eleva din Covasna ce a devenit subiect de discuție pentru că purtat la școală o bentiță tricoloră.

Invitațiile de participare la astfel de ”mișcări de solidarizare” au apărut, mai întâi, pe rețelele de socializare. Pentru vineri, 22 martie, sunt anunțate adunări la Alba Iulia, Arad, Bistrița, București, Brașov, Cluj Napoca, Pitești, Ploiești și Târgu Mureș, dar și în Chișinău.

”Sensibilizăm românii”

Deocamdată, singura adunare autorizată de administrațiile locale pare a fi cea de la Alba Iulia. ”Va fi un protest spontan de sensibilizare a românilor cu privire la soarta celorlalţi români din zone precum Harghita și Covasna. Pe lângă studenți și elevi, membri ai asociației noastre, așteptăm inclusiv oameni de cultură”, spune Dan Ioan Măriuța, președintele Asociației Realitate și adevăr. El preconizează că, în fața Prefecturii Alba, de la ora 16:00, vineri vor fi prezenți aproximativ 200 de oameni. ”Nu este primul protest de acest fel”, adaugă Măriuța.

Aduceți un tricolor!

Reprezentanților Primăriei din Cluj Napoca, la fel ca și celor din Primăria Brașov, nu le-a fost solicitată autorizarea unor adunări publice. Cu toate acestea, în Piața Unirii din Cluj-Napoca și în Piața Sfatului din Brașov și-au anunțat participarea peste 600 de oameni, începând cu orele 17:00, respectiv 16:00 ale zilei de vineri. ”Aduceți fiecare, dacă aveți, câte un tricolor”, este îndemnul postat pe paginile create pentru aceste evenimente. ”Vrem un eveniment pașnic, fără violență”, anunță Horia Marchean, inițiatorul adunării din Brașov sub numele de ”Alături de Sabina”.

Consilier PNL Sfântu Gheorghe: ”nu a fost un gest la locul lui”

Mădălin Guruianu, membru PNL ales în Consiliul Local Covasna, și-a atras o sumedenie de critici după ce a postat un comentariu referitor la situația creată la Grupul școlar „Korosi Csoma Sandor”. ”Chiar cred că nu a fost chiar un gest la locul lui în Covasna, mai ales de când am aflat că a fost chiar în contrapartidă la purtarea eronată a unor tineri maghiari de 1 decembrie fix în același liceu”, comentează liberalul. Cu câteva ore înainte, acesta a postat un amplu comentariu în care punea într-o lumină îndoielnică gestul elevei, încurajată de părinți. ”Îmi pare inadmisibil să nu realizezi, tu ca părinte, ca profesor, ca și coleg, faptul că de sărbătoarea celuilalt în loc să încerci să arăți empatie, bună creștere și bun simț și să-i urezi «la mulți ani, prietene», tu să faci lucruri necuvenite. Și numesc lucruri necuvenite atât purtarea banderolei negre de către unii maghiari de 1 decembrie, dar și purtarea fix a tricolorului românesc de 15 martie. Cum să nu înțelegi că nu aceasta este atitudine potrivită?”, a fost partea de text care a atras cele mai multe critici.

Răspunsul Sabinei

Pe pagina ei de Facebook, eleva din Covasna a postat în această dimineață o nouă fotografie, în care poartă o bentiță asemănătoare celei care i-a adus ”probleme”. ”Vă mulţumesc din suflet pentru susţinere, sper că v-am făcut mândri că sunteţi români, să nu uităm un lucru: împreună suntem cei mai buni!”, scrie Sabina Elena în dreptul fotografiei.

Ar fi bine dacă toți elevii din toată România ar purta cu sfințele culorile drapelului nostru. Este inacceptabil ceea ce face conducerea liceului din Covasna cu Sabina Elena și modul în care gestionează acum situația directorul Simon Istvan. La fel cum este inacceptabilă reacția inspectorului școlar general din Covasna, Keresztely Irma, care spune că un astfel de gest este ”teribilist”.

Doamna Keresztely se fudulește cu o funcție importantă în județ, o funcție pe care o ocupă într-o instituție a statului român, de la care încasează un salariu frumușel. Este jenant să aibă o astfel de atitudine!

Sursa: evz.ro