Biserica Herina, BN1

Biserica Herina, jud. Bistrița-Năsăud

Pe dealul din nord-estul localității Herina, județul Bistrița-Năsăud, a fost construită între 1250-1260 o biserică în stil romanic (inițial romano-catolică, a unei mănăstiri benedictine), monument istoric și de arhitectură, una din cele mai valoroase biserici romanice din România. Absida principală este încadrată de 2 absidiole ascunse în grosimea zidurilor. Deasupra navelor laterale există false tribune. Latura de vest este prevăzută cu o tribună. Edificiul aparține grupului de monumente inspirate de arhitectura romanică din vestul Ungariei (Lébény, Pannonhalma etc.).

Biserica Herina vedere din spate, BN1

Biserica din Herina, vedere din spate

Biserică Evanghelică din Herina (comună Galatii Bistriței, județul Bistrița-Năsăud) este unul din cele mai reprezentative monumente romanice din Transilvania și cea mai apropiată prototipului francez din Normandia și Burgundia: o bazilică cu trei nave despărțite de pilaștri masivi de zidărie. Pe extremitatea de vest a edificiului se ridică două turnuri de secțiune pătrată, iar în interior este amenajată o tribună.

Biserica Herina interior, BN1

Biserica Herina, interior

Interiorul prezintă unele particularități. Astfel, stâlpii care despart navele își modifică aspectul de la pereche la pereche. Prima pereche are o secțiune în formă de cruce, în corespondența arhivoltelor, perechea proximă are secțiune octogonală, următoarea circulară și ultima dinspre est pătrată, cu caneluri de pilastru antic.

Din punct de vedere al modului în care a fost construită, Biserică evanghelică din Herina prezintă analogii atât cu biserică din Acaș, cât și cu cea din Căpleni.

Acces: din Bistrița 12 km pe DN 17 spre S-V, apoi 7 km pe DN 15 A.

Biserică Evanghelica din Herina este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Transilvania, obiectiv pe care nu ar trebui să-l ratați dacă va aflați în apropiere.

Biserica Herina interior, BN2

Biserica Herina, interior