Image

Centrul României

Ieri dimineață am plecat într-o scurtă excursie prin centrul țării mergând pe traseul Brașov-Feldioara-Rupea-Saschiz-Sighișoara-Mediaș și întorcându-ne pe traseul Mediaș-Agnita-Dealu Frumos (centrul României)-Cincu-Cincșor-Voila-Sâmbăta de Sus-Lisa-Gura Văii-Recea-Șercăița-Șinca Veche-Perșani-Vlădeni-Codlea-Ghimbav-Brașov.

Am putut admira peisajele superbe ale României din centrul ei cu frumoasa Vale a Bogății, Sighișoara sau satele săsești binecunoscute în această zonă. După aproximativ 2 ore jumate am ajuns în Mediaș unde am vizitat centrul istoric al orașului, dar nu numai. Este un orășel cochet, cu elemente medievale, dar a fost foarte mult industrializat pe vremea comunismului, iar acum, din cauza faptului că industria a murit aproape în toată țara, arată ca un oraș care stă să moară, cu foarte multe clădiri părăsite, lăsate în paragină, câteva dintre acestea găsindu-se chiar în centru, stricându-i un pic aspectul.

Prima clădire impunătoare care ne-a ieșit în cale a fost Catedrala Ortodoxă.

Image

Catedrala Ortodoxă din Mediaș

Apoi, Turnul Porții Forkesch.

Image

Turnul Porții Forkesch

Image

Detalii ale Turnului Porții Forkesch

Mergând spre centrul istoric am intrat în Curtea Bisericii Fortificate din Mediaș, al cărei turn se vedea după puțin timp după intrarea în oraș. Este o clădire foarte frumoasă, recent renovată, dar păstrându-și elementele care o fac specială, dând o pată de culoare orașului. Chiar în curtea Bisericii este o școală cu clasele I-VIII cu predare în limba germană, semn al faptului că acesta a fost și încă mai este un oraș al sașilor.

Image

Turnul Bisericii fortificate din Mediaș

Image

Biserica fortificată din Mediaș și curtea acesteia

După ce am ieșit din curtea bisericii, o altă clădire cu detalii arhitecturale minunate a ieșit în evidență, transpunându-ne într-o perioadă demult trecută. Dar, din păcate, arată ca o clădire părăsită, chiar dacă nu este așa. Aceasta adăpostește la parter un Cafe-Bar parcă din altă epocă și o florărie, iar la etaj Biblioteca Municipiului Mediaș.

Image

Intrarea în Biblioteca Municipală și în florărie

Image

Clădire cu multiple funcționalități

Image

Detalii arhitecturale pe Biblioteca Municipală Mediaș

Centrul istoric este o piață numită Piața Regelui Ferdinand I unde se găsește un părculeț în care copii, adolescenți, bătrâni și îndrăgostiți își dau întâlnire. Turnul bisericii veghează aproape în tot orașul.

Image

Piața Regelui Ferdinand I

Am rămas plăcut surprinși când am văzut că în acest cochet orășel săsesc din inima țării mai funcționează înca un cinematograf. Dar suntem curiosși dacă lumea mai merge… Probabil că da…

Image

Cinematograful din Mediaș

Mergând înainte am ajuns și la Turnul Fierarilor care adăpostește la parter o altă cafenea, o altă transpunere în trecut.

Image

Turnul Fierarilor

Image

Detalii Turnul Fierarilor

Ieșind un pic din zidurile vechii cetăți am ajuns la Sinagoga din Mediaș, o altă clădire parcă lăsată în paragină, cu geamuri sparte.

Image

Sinagoga din Mediaș

Image

Steaua lui David pe Sinagogă

Image

Steaua lui David pe stâlpii gardului

Apoi, ne-am urcat înapoi în mașină și am mai vizitat un pic orașul, dar în mers, oprindu-ne doar la stadionul echipei de fotbal Gaz Metan Mediaș, un stadion îngrijit și recent renovat.

Image

Stadionul echipei de fotbal Gaz Metan Mediaș

Am plecat din Mediaș rămânând cu păreri contradictorii despre un orășel frumos, dar stricat de industrializarea puternică din timpul comunismului, industrializare care i-a luat din farmecul de altădată, farmec păstrat totuși de câteva clădiri precum biserica fortificată, Biblioteca Municipală sau diferitele turnuri de apărare din oraș și chiar de cinematograf. Seamănă cu alte orașe cetăți ca Sighișoara sau Sibiu, dar la o scară mai mică, și din cauza faptului că este mai sărac decât celelalte.

Am mers spre Agnita, iar după această localitate am ajuns chiar în centrul României, în Dealu Frumos, județul Sibiu! Un pic mai sus de acest anunț este și un monument pe care este inscripționat în limba germană: „Im Jahre 1858 unter der Regierung Kaiser Franz Josef I da St. Durchlaucht Carl Frust zu Schwarzenberg Landesgouverneur Heinrich Frieh .v. Lebzelten IV Prasident war, ist diese Strasse durch vereinte Krafte der ehrsamen Gemeinden der Bezirke Hermanstadt Lesch kirch Agnetheln und Grofsschenk fur den offentlichen verkehr ausgehaut worden”. Traducerea este următoarea: „În anul 1858, în timpul Împăratului Franz Josef I și al guvernatorului Karl Frust, accesul la acest drum pregătit de către forțele unite din districtele Bisericii Lesch Hermanstadt, Agnita și Grofsschenk pentru transportul public, a fost interzis”. (Dacă este ceva greșit în această traducere, acceptăm orice corectare)

Image

Centrul țării

Image

În anul 1858, în timpul Împăratului Franz Josef I și al guvernatorului Karl Frust, accesul la acest drum pregătit de către forțele unite din districtele Bisericii Lesch Hermanstadt, Agnita și Grofsschenk pentru transportul public, a fost interzis

Ne-am continuat drumul și am trecut pe lângă cel mai mare poligon de tragere din România de la Cincu, județul Brașov, apoi oprindu-ne la Biserica fortificată din aceeași localitate. Intrarea este 2 lei și trebuie sunat la un număr de telefon afișat pe ușa bisericii pentru a o putea vizita. Noi nu am făcut însă acest lucru.

Image

Poligonul de tragere de la Cincu

Image

Poligonul de tragere de la Cincu

Image

Poligonul de tragere de la Cincu

Image

Biserica fortificată de la Cincu

Image

Biserica fortificată de la Cincu, lateral

După această oprire ne-am îndreptat spre Mănăstirea Constantin Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, una din cele mai frumoase și mai renumite mănăstiri din țară, unde am aprins și câte o lumânare. Dacă încă nu ați ajuns aici, merită să o faceți.

Image

Intrarea în Mănăstirea Constantin Brâncoveanu

Image

Interiorul noii biserici a mănăstirii

Image

Interiorul vechii biserici

Image

Judecata de Apoi, pictură pe biserica veche

Image

Biserica veche a mănăstirii aflată în centrul curții

Image

Pictură la intrarea în mănăstire

Aceasta a fost ultima oprire până acasă. O excursie frumoasă în care am vizitat câteva locuri pe unde nu fusesem niciodată.

Mai multe poze puteți găsi în albumul de pe aici.