Image

Patinatorul român Emil Imre, participant în proba de short track, a câştigat prima medalie pentru România la această ediţie a FOTE găzduită de ţara noastră.

Competiţia de short track (patinaj viteză pe distanţă scurtă) desfăşurată pe Patinoarul din Poiana Braşov a adus României prima medalie olimpică. Emil Imre a câştigat argintul pe distanţa de 500 de metri, devenind vicecampion olimpic. Românul a participat şi în finala probei de short track pe distanţa de 1.500 de metri, unde a terminat abia pe locul şase.

Medalia câştigată de Imre este a cincea din istorie cucerită de România la FOTE. La ediţiile anterioare ale Festivalului de iarnă pentru Tineret, ţara noastră reuşise să câştige alte patru medalii, toate de bronz.

Sursa: adevarul.ro