Image

Azi se împlinesc patru ani de la moartea cumplită a handbalistului Marian Cozma, care a decedat după ce a fost înjunghiat în inimă, la ieşirea unui club din Veszprém, oraşul maghiar pentru clubul căruia juca. În noaptea de 7 spre 8 februarie 2009, Marian Cozma se afla în discoteca Patriota Lokal, alături de câţiva colegi de echipă. Sărbătoreau împreună naşterea copilului unuia dintre ei. Un grup de trei agresori l-a atacat pe handbalist, românul fiind înjunghiat de trei ori în inimă. Alţi doi colegi, croatul Ivan Pešić şi sârbul Žarko Šešum, au fost şi ei implicaţi în conflict. Un alt coechipier, Ferenc Ilyés, a încercat să-l salveze făcându-i respiraţie gură la gură lui Marian Cozma, dar nu a reuşit să-l resusciteze.Marian Cozma a jucat în România la Dinamo, tatăl său, Petre, fiind cel care l-a îndrumat către aceste sport. La echipa bucureşteană, cu care a şi câştigat un titlu de campion al României, a evoluat între 2002 şi 2006, iar apoi s-a transferat la Veszprem.La formaţia ungară, Cozma a participat în Liga Campionilor, înscriind 17 goluri în meciurile din sezonul 2006-2007. În 2008 Cozma, care juca pe postul de pivot, a cucerit titlul de campion al Ungariei cu Veszprem. În acelaşi an, el a reuşit să câştige primul trofeu european din carieră, Cupa Cupelor EHF.

Handbalistul ucis în Ungaria avea 26 de ani. Azi, la 12.30, va avea loc o comemorare la sediul clubului Veszprem, iar mâine va avea loc un marş în oraşul maghiar, unde cei care l-au apreciat pe Marian sunt chemaţi cu o lumânare.

Cei trei agresori au primit pedepse cu închisoarea astfel: Ivan Sztojka ispăşeşte o pedeapsă de 13 ani, în timp ce Sandor Raffael şi Gyozo Nemeth sunt condamnaţi la câte 18 ani în spatele gratiilor.

Marian Cozma
– campion al României cu Dinamo şi al Ungariei cu Veszprem
– a câştigat Cupa Cupelor cu Veszprem (2008)
– a jucat 60 de meciuri pentru echipa României, pentru care a înscris 115 goluri